﻿Scaderea presiunii la gazele venite din Rusia, via Ucraina, nu afecteaza inca locuintele focsanenilor
La Focsani nu sint probleme cu caldura deocamdata. Societatea de termoficare a municipiului Focsani, ENET SA, nu are probleme legate de furnizarea gazelor naturale, ca urmare a reducerii cu 30 % a volumului de gaze exportate in Europa de Est ca raspuns la prelevarile ilegale de care Moscova acuza Kievul. Autoritatile de la Bucuresti au primit, vineri, o atentionare prin care grupul rus Gazprom anunta reducerea cu 32% a livrarilor de gaze naturale catre Romania pina la 11 ianuarie, ca urmare a problemelor aparute in Ucraina. In acest context, mai multe municipii din tara au inceput sa resimta scaderea presiunii la gaze, dat fiind ca Romania importa din Rusia aproximativ o treime din consumul anual de gaze. Edilii locali spun ca, deocamdata, nu au fost inregistrate probleme in furnizarea gazelor din partea Distrigaz si ca societatea de termoficare are pe stoc 1.000 de tone de pacura, in caz de probleme. Decebal Bacinschi, primarul municipiului Focsani, a afirmat ca orasul nu sufera, in momentul de fata, de lipsa combustibilului, acesta avind stocuri care permit asigurarea cu carburanti pentru citeva zile. "Avantajul nostru este ca centrala foloseste si gaz, dar si pacura, si atunci, daca presiunea la gaz scade, putem folosi si celalalt carburant", a comentat primarul. Decebal Bacinschi a adaugat ca, pe viitor, agentul termic s-ar putea scumpi avind in vedere ca in decembrie ENET a solicitat o majorare cu 31,76% a pretului pe care cetatenii il platesc pe caldura, de la 148 lei/Gcal la 195 lei/ Gcal, motivate de faptul ca Primaria nu isi mai permite sa plateasca din bugetul local o subventie la caldura similara cu cea din iarna trecuta. Propunerea nu a fost discutata insa in ultima sedinta a Consiliului Local. Pretul de productie pentru o gigacalorie la ENET SA este in prezent de 271 lei, din care populatia plateste 148 de lei. Pentru a scoate ENET-ul din criza, anul trecut Primaria Focsani, cu acordul Consiliului Local, a girat cu bugetul local datoriile societatii. Aceasta a insemnat emiterea de bilete la ordin in contul subventiilor de la buget, dar si al datoriilor si penalitatilor de intirziere, in valoare de peste 9 milioane de lei, pentru 2008 si pentru primele doua luni din 2009.